Author Archive

Au trecut si prezentarile…

Cu emotii, cu nervi si fara net am terminat campania. Am avut multe hopuri de trecut…

Au fost intalniri la care nu am fost toti, ne-am certat in mijlocul strazii in fata Universitatii, am tipat, ne-am impacat, ne-am adunat toti intr-un final si am incercat sa scoatem tot ce e mai bun din Wall-Street. Am avut idei, am pierdut idei, au picat majoritatea (a se citi blogul anterior). Cert e ca am ajuns in final la o idee buna…(nu spun ca a fost cea mai buna, dar a fost o idee simpatica). Ne-am adunat intr-un final (in intarziere ca de obicei) in ultima seara inainte de a preda prezentarile sa facem executiile. Bineinteles ca nu aici se termina povestea. A picat netul (revenind in momentul in care am iesit din sediul Ethos, dupa ce am predat prezentarea). Asa ca am facut executiile “cu ce aveam prin batatura”. Suntem destul de mandri de ceea ce a iesit pana la urma. Nu stim cati au reusit sa faca executiile asa, dar noi clar suntem cei mai buni din echipa noastra. Si suntem mandri ca am iesit din asta vii.. eu cel putin, sunt destul de mandra de mine, asta fiind prima oara cand fac ceva de genul asta…

Advertisements

May 29, 2007 at 8:17 pm Leave a comment

Am primit clientuuuuul!!!!

Mari emotii, mari intarzieri, ca de obicei, ca la noi bulinele sunt pe creier…

Am ajuns in sfarsit la grandomania in persoana… in cladire de fapt… Casa Poporului. Dupa ce am alergat jumatate de Bucuresti, ne-am facut nervi, am pierdut mai multi bani decat ne-am imaginat vreodata pe taxiuri, am baut o sticla de jumatate de Fanta pe nerasuflate, am ajuns si noi la intalnirea programata pentru alegerea clientului. Nici n-am ajuns toti odata, fiecare si-a trait chinul solitar, si am tremurat un pic unii pt soarta celorlalti (nu de alta dar daca nu ajungeau, sau nu ajungeam sfarseam prin a ne linsa unii pe ceilalti).

Dupa chinul zilei soarta s-a mai jucat o data cu noi…si am observat ca nu se joaca frumos… (fura hainutele de la papusi si masinutele de curse)… nu stiu cum se nimereste de fiecare data… “numai noua ni se intampla!”… am primit client Wallstreet. Cand am auzit ne-a cazut Casa Poporului in cap. Nu ca ar fi foarte naspa de facut o campanie pentru Wallstreet, ca e chiar dragut, dar e cam problematic in cazul in care la editia de anul trecut campania pentru Wallstreet a luat primul loc. Dar nu ni s-a intamplat numai noua… clienti au fost destui… sa ajunga la toata lumea… am sarit sprinten peste Coca Cola, Sprite, Orangina, BRD, BGS, Juicy Fruit, OZONE Laboratories, Dacia, Ciuc, RDS si Cosmote. Da, vreau sa zic “am trecut sprinten peste toate” pentru ca am avut marea onoare de a fi ultimii care trag la sorti. Lasa ca au tras altii pentru noi. Oricum noua rau nu ne pare, cu toate k lumea e sceptica in general. Sper doar sa facem o figura frumoasa si sa scoatem o campanie tare… mai tare decat cea de anul trecut! Multa bafta! Multumim!

May 9, 2007 at 8:19 pm 1 comment

Astia suntem noi si asa vom castiga

Ne-am certat, ne-am impacat. Ne-am certat, ne-am impacat. Apoi ne-am hotarat sa lucram. Ne-am razgandit. Ne-am mai gandit si am ajuns la concluzia: daca incepem, trebuie sa ne apucam!

May 3, 2007 at 9:21 am Leave a comment

Campania pt. MApN (preselectii)

army_squirrel.jpg

La fel ca toti ceilalti participanti de la sectiunea Advertising, si noi, Cu Bulina, am avut de facut o campanie publicitara pentru MApN. Scopul acestei campanii era de a convinge cat mai multi tineri sa se inroleze in Armata Romana.

Campania noastra a mers pe o idee simpla, care poate fi implementata. Am scos in evidenta in special programul de 8 ore si ceea ce poate face un soldat cu timpul sau liber.

Campanie:

Public tinta: Stelian Telea, poreclit Bujie, are 22 de ani si locuieste cu parintii. A terminat Scoala profesionala cu profilul sculer-matriter. Nu i-au placut limbile straine, dar ii placea profa de engleza. A lucrat la cateva depozite de marfa, deoarece nu a gasit de lucru in domeniul sau. Are doua pasiuni: “repara” intotdeuna masina vecinului de la 2 si iese zilnic la bere cu prietenii. De trei luni nu are de lucru, dar intre rasfoirea a doua ziare cu anunturi petrece ceva timp pastrandu-si primul loc in gasca la Counter Strike.

charliesdevils2.jpg
Bujie cu prietenii

Obiective de comunicare:
– perceperea Armatei ca un serviciu obisnuit, evidentiind schimbarea programului intr-unul de 8 ore.
– schimbarea perceptiei negative a publicului asupra Armatei, in vederea atragerii unui numar cat mai mare de tineri.

Mesajul campaniei:
Armata este un serviciu ca oricare altul.

Conceptul creativ al campaniei:
8 ore esti soldat, in rest faci ce vrei tu!

Concept pentru 3 executii:
1. Spot TV: Primul cadru: un barbat, imbracat in uniforma militara intra in casa.
Al doilea cadru: un barbat si o femeie intr-un pat. El isi trage cearsaful peste cap. Ea se ridica ciufulita si intreaba: “Dar nu spuneai, draga, ca te duci in armata?”
Urmatoarea imagine este textul “8 ore esti soldat, in rest faci ce vrei tu!”, scris cu negru, pe un fundal alb.
Ultimul cadru il arata pe soldat alergand dupa amantul prietenei sale. (Acelasi scenariu se aplica si avand o femeie in uniforma, care il gaseste pe prietenul sau in aceeasi situatie. Exceptie: ultimul cadru este cu ei doi la masa; schimb de priviri.)

2. Outdoor: Mana unui soldat in uniforma care tine un telefon mobil. Pe ecranul telefonului este afisat mesajul: “Daca iesi la 4, o punem la 6 de un gratar? PS: Ia-o si pe chioamba aia.” In partea de jos a printului se afla o banda alba pe care scrie cu negru “8 ore esti soldat, in rest faci ce vrei tu!”. Printul este amplasat in locurile aglomerate: ex. statiile de Metrou si RATB.

3. Innovative media: Un print sub forma unui anunt, inserat la pagina cu oferte de munca. Dimensiunea acestuia este echivalenta a 3, 4 anunturi obisnuite. Textul anuntului este “Nu te platim chiar ca la 6/49, dar te tinem doar 8/24.”, urmat de un numarul de telefon al liniei de informare in privinta recrutarii. Anuntul se evidentiaza de celelalte prin fundalul tip camuflaj.

Motivarea alegerilor facute: Am ales spotul TV deoarece principalul mijloc de informare al publicului caruia ne adresam este televizorul.
Am optat pentru varianta printului in ziar deoarece publicul nostru tinta este in cautarea unui loc de munca, iar ziarul este principala sursa de anunturi.
Am ales Outdoor pentru ca cei carora li se adreseaza campania sunt oameni obisnuiti, care cel mai adesea opteaza pentru mijloacele de transport in comun.

Asta e campania, care s-ar parea ca a meritat sa treaca de preselectii. Suntem foarte mandri si hotarati sa muncim mai mult la urmatoarea.

rebel.jpg

May 2, 2007 at 12:34 pm Leave a comment

Alexandra sau… Bulinutza Cotidiana

 alexandra-zotta.jpgO echipa sau nu, e clar ca am reusit sa trecem de preselectia de la Olimpiadele Comunicarii. Totul a inceput ciudat. Echipa s-a format tarziu… s-au pierdut membri pe drum, eu m-am hotarat abia mai tarziu sa particip. Pana in ultimele zile discutiile noastre principale erau pe tema: “mai facem sau nu mai facem?”. Am facut campania, am trecut preselectia si uite asa, din Alexandra am devenit Bulinutza Cotidiana http://bulinutza.wordpress.com . Sunt o Bulinutza care rade mult, careia ii place ciocolata, care tace rar, dar cand tace stie ce spune.



May 2, 2007 at 11:58 am 2 comments


Calendar

October 2017
M T W T F S S
« Jun    
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
3031  

Posts by Month

Posts by Category